GALERIE FOTO | Davide Astori, condus pe ultimul drum de mii de fani. Buffon, în lacrimi, Batistuta a ținut să transmită un mesaj tulburător | VIDEO

Redactor:
Andrei Pal
GALERIE FOTO | Davide Astori, condus pe ultimul drum de mii de fani. Buffon, în lacrimi, Batistuta a ținut să transmită un mesaj tulburător | VIDEO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Davide Astori (31 de ani) este condus pe ultimul drum în Italia, la Florența, după ce s-a stins din viață sâmbătă, din cauza unui stop cardio-circulator. Gazzetta dello Sport a publicat imagini de la ceremonia de înmormântare a fostului căpitan de la Fiorentina, ilustrând mii de oameni care au ținut să fie alături de familia și prietenii lui Astori pe ultimul drum al fotbalistului.

Trupul neînsuflețit al fotbalistului a fost depus într-o capela improvizată la centrul de antrenament al selecționatei Italiei de la Coverciano, în apropiere de Florența, unde fotbaliștii grupării „viola” au vegheat la căpătâiul acestuia. Înaintea funerarilor, legendă Fiorentinei, Gabriel Batistuta a ținut să-i transmită un ultim mesaj fostului fotbalist.

„Mă aflu în cealaltă parte a lumii, dar aș vrea să fiu acum la Florența pentru un ultim salut lui Davide, alături de toți ai mei. Am considerat mereu că Viola are un singur căpitan, prietenul meu, fratele meu, Giancarlo Antognoni (n.r. campion mondial în 1982 și jucător la Fiorentina timp de 15 ani). Începând de acum va avea doi, și asta pentru totdeauna”, a declarat „Batigol”.

Davide Astori a fost găsit mort în camera sa de hotel din Udine, în dimineața meciului cu Udinese, în care trebuia să-și conducă echipa de pe teren din postura de căpitan. Fundașul central care a cochetat și cu „Squadra Azzurra” a lăsat în urmă o fetiță și o soție.

 


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×